Lucrurile au inceput si s-au desfasurat conform planului, plan optimizat de Radu Teo pe principiul "cheltuieli minime - satisfactii maxime". Plecam, eu si Coco, pe 31 decembrie 2009 la Istanbul, urmand sa plecam a doua zi pe ruta Abu-Dhabi - Melbourne, unde o sa ajungem poimaine seara. Asta a fost cel mai ieftin aranjament, ca, dupa ce ca are curse putine, Tarom-ul circula cand vrea el nu cand iti trebuie tie; pe 1 ianuarie NU. La Stambul mergem la hostelul rezervat pe net de Radu, in zona veche si turistica a orasului, langa moschei (10 euro de persoana, in camera de n locuri). Ajungem, gasim, ne rupem in engleza cu ala de la receptie, cand dam pasapoartele ne zice ca baskan administrator e roman, si ne intelegem omeneste cu ghiaurul din Vatra Dornei. La ei revelionul se face acasa sau in carciumi, care in locul unde suntem sunt peste tot, hostelul avand una chiar pe acoperis. In camera mai era un student roman cu prietena lui din Franta, care invata romaneste, oameni draguti, normali, veniti sa faca revelionul intr-un loc ieftin si exotic. In rest, tineri letargici din Vest, veniti degeaba, care-si alegeau din rucsacii purtati abuziv toale de fite la ei in tara, dar care aici nu insemnau ceva decat pentru ei. Am incercat sa-i invii putin cu niste palinca, din trusa medicala ca plecam departe, da ziceau ca e alcool, pupau sticla si zambeau tamp, ca la orice conversatie cu noi sau intre ei. Asa o fi bine - sa fie la ei!
Eu cu Coco am plecat sa ne plimbam prin zona de cladiri vechi, pe malul Bosforului, pe la Podul Galata, locuri pe care le mai vazusem, le cunosteam si le indrageam. Apoi am revenit pe terasa hostelului nostru, unde mai erau cateva perechi de tineri turci, cu care am impartasit din istoria lor (Efes).
A doua zi - zbor de 4 ore jumate pana la Abu-Dhabi, escala, din nou zbor de vreo 9 ore pana la Melbourne, unde ajungem pe data de 2, la ora locala 20. Gasim repede masina pe care o inchiriasem pe net, dureaza ceva pana il convingem pe cel de la agentie, care ne explica cate feluri de asigurari putem alege contra cost, noi explicandu-i ca aia inclusa in pretul inchirierii ne este suficienta (numai ca in pretul inchirierii nu era nici o asigurare). In sfarsit, ramane ca noi, zero platit pe asigurare = de platit orice dauna a masinii. Primim o masina cu cutie de viteze automata si volanul pe partea gresita. Din acest moment aveam, conform planului, patru zile si cinci nopti sa ajungem la Cairns la 3800 km si sa facem intre timp Mount Kosciuszko.
Se innoptase deja, il intrebam pe omul cu masina cum sa ajungem la Mount Kosciuszko, ne dumirim dupa un timp ca sunt vreo 500 km pana la Thredbo, superstatiunea lor unde e muntele, ala cauta variante sa zburam pana in apropiere, sa mergem cu feribotul, parca era nu numai de pe alt continent ci si de pe alta planeta - noi sau el? doar inchiriasem masina, nu? Il lasam compiland si o taiem pe o directie catre care aratase el cu mana tot timpul, reusind sa evitam orasul, si dupa vreo 60 de km ramane o singura directie, confirmata la o benzinarie ca fiind cea buna, odata cu aflarea denumirii unor localitati intermediare. E bine ca e noapte, circulatie din ce in ce mai putina, sa ma pot invata cu sensurile giratorii unde trebuie sa ocolesti prin stanga, cu virajele in intersectie unde nimeresc pe sansul alalalt, cu faptul sa atunci cand vreau sa semnalizez dau drumul la stergatoare, cu cutia de viteze automata care nu-mi permite sa turez motorul cand vreau sa depasesc, cu viteza maxima de 100km/ora in afara localitatii si pe majoritatea autostrazilor si alte prostii care deocamdata ma tin din treaba.
Cu vreo 150 km inainte de Thredbo soseaua ramane de o banda ingusta pe sens si serpuieste pe dealuri, prin paduri si savana, si se indesesc semnele de circulatie cu "Atentie" la tot felul de animale: canguri, ursi koala, iepuri, struti si altele, toate topaitoare si cu marsupiu. Normal ca n-am bagat in seama tablele alea si, dupa o curba in panta, dau cu farurile de o gasca de wallaby (canguri de pana la 1 metru inaltime), care toti o taie unde trebuie. Un fraier sare in fata masinii, eu franez si il lovesc in saritura, ala cred ca numa s-a mirat cit de lung poate sa sara, da masca din plastic a Hyundai-ului cu 4500 km la bord, inchiriat si neasigurat, era muci. De aici incolo drumul e numai curbe, padure, ceata, incepe sa ploua, wallaby de pe sosea alterneaza cu iepuri carora tot pe sosea le place sa stea, probabil ca sa se incalzeasca la asfaltul ramas incins. E cam 2 noaptea, Coco doarme, nu sunt borne kilometrice, eu conduc cautand raspuns la intrebarea "Ce caut acolo?".
La 4 jumate pe drum zice ca am intrat in Thredbo. Se face un drum in stanga cu case, drumul coboara in vale cam 500m, merge pe firul vaii inca 500m, si se termina casele. Inca jumate de ora merg in continuare pe drum, ma intorc, trec iar pe langa case, mai fac o data treaba asta, pana ma dumiresc ca aia e superstatiunea Thredbo - toata. Vedeti ce scrie pe net despre Thredbo si va zic io cum e de fapt: are vreo 80 de cladiri, maximum cu un etaj si mansarda, toate gen cabana, toate metalice, cu cateva ornamente din lemn, o benzinarie care n-avea benzina cand imi trebuia mie, o statie de telescaun si o piscina acoperita. Tre sa fie si vreo biserica, da n-am remarcat-o. Totul foarte ordonat, curat, strict reglementat. Am parcat masina unde nu era bine (cred ca nicaieri nu era bine de fapt) si am dormit vreo doua ore cu speranta ca dimineata nu va mai burnita si se va ridica ceata sa vedem si noi unde e muntele. Pe la 7 si ceva ne-am trezit, incepuse sa se ridice ceata, ne-am prins ca e duminica, de-aia statiunea era plina, si multi imbracati in echipament de marca alergau pe singura strada din Thredbo. Nu intelegeam, daca tot au venit la munte, de ce trebuie sa alerge pe asfalt - dar o sa-nteleg imediat. Vedem si muntele, care este ca Baiului vazut din Azuga. E un telescaun care duce pe la 1800m in lungul unei partii ca Sorica, taiata in padure de eucalipt, si de pe la 1600 m incepe "golul alpin". De la telescaun te dai pe plaiuri pana pe varf, ca de la sfarsitul partiei Sorica pana pe Baiul Mare, da nu pe unde vrei tu! E o poteca/drum/carare amenajata, de la care n-ai voie sa te abati ca e rezervatie, se studiaza vegetatia, eroziunea - in orice caz se studiaza mai abitir ca la biblioteca, ca de-aia alergau mititeii pe sosea, ca dealul ala e de studiat si de facut poze, nu de dat pe el. Noi ne-am facut poze, ne-am bucurat ca n-avem rau de altitudine si l-am bifat ca cel mai scump munte de 2200 metri pe care am fost vreodata.
La ora 3 am plecat catre Sidney, pana unde mai erau 500 km, asta dupa ce ala de la benzinaria din superstatiune ne-a zis cu seninatate ca n-are benzina. Noi i-am zis ca sintem in aceeasi situatie si ca sa gasim o solutie, gandindu-ma ca poate are o oarecare responsabilitate daca sta sub placa aia de scrie pe ea "Benzina". N-ai sa vezi! Cred ca era frate cu ala de la inchiriat masini, sau eu eram defect. Zice ca benzina ii vine maine pe la pranz si ca atunci imi da cu placere. Bine, eu as fi preferat sa-mi dea acum, cu bani, nu cu placere, dar acelasi zambet tamp m-a convins ca de fapt vorbeam singur. Am scos totusi de la el ca urmatoarea benzinarie e la vreo 30 km, mai la vale, lucru care m-a bucurat foarte tare - deci nu mai aveam de urcat, puteam ajunge pana acolo. Mi-a trebuit juma' de ceas sa scot o veste buna de la superdotatul ala! A fost vale, am gasit benzinaria, dar fiind duminica si noi abia veniti, n-aveam numerar dolari australieni. Dam sa platim cu cardul.Intrebare: de care card e? Ii zic: card de debit. Nu mai auzise, nu era varianta de raspuns pentru el. II explic(s-o numi alfel la ei) : am pus bani in cont la banca si acu' cu cardul platesc din cont, din banii mei. Ala asculta, si spune inteligent: De credit! DA! am fost de acord cu el, si culmea e ca i-am dat cardul si a fost multumit. M-am bucurat, am plecat mai departe, si dupa inca vreo doua ore, desi era duminica, desi eram in Australia si probabil e ilegal, ni s-a facut foame. Neplacut! toate magazinele inchise, banci cu bancomate cu tot - la fel, oricum localitati rare pe drum, dar intr-una gasim un magazin de fructe deschis, singurul. Alegem un cos de mancare - fructe, legume - dam cardul sa platim, ne intreaba, raspundem frumos: "de credit" si nu se face plata. Incercam cu varianta "de debit" da nu se face nicicum. Vanzatoarea devine agitata si banuitoare, noi sintem cuminti, luam cardul, lasam marfa si o taiem. Vreo 200 km mai la vale, intrand pe autostrada si fiind mai la oras probabil, mergea cardul fara sa ne mai intrebe ce fel e, cum e, de ce e. Oricum, urmatoarele trei zile pana la Cairns, am platit numai la benzinarii unde faceam plinul de trei ori pe zi si cumparam conserve de fasole fiarta chioara, spaghete si o pasta de ardei iuti, astea fiind cat de cat comestibile,restul - toate dulci si/sau cu carne.
Ajungem in Sidney pe la 10 noaptea, mergem in centru la golf, Coco tinand neaparat sa vada Opera. Locul - foarte frumos, cu autostrada suspendata printre zgarie-nori, destul de linistit, probabil fiind duminica seara si de luni ei incepand o noua saptamana de munca. Oricum, fiind buricul targului, gasim si un bancomat si parca ne simtim mai siguri cu ceva dolari australieni in buzunar. Ajungem sa cunoastem centrul destul de bine, pana reusim sa iesim din sensurile unice catre autostrada.
Pe la doua suntem pe autostrada care ne va duce pana la Cairns si care, pe net, este cea mai lunga autostrada care merge pe langa ocean, la fel ca superstatiunea de ski unde fusesem. In realitate, autostrada e formata din bucati de sosele care faceau initial legatura intre localitati. S-au modernizat pe alocuri, dar cea mai mare parte (1800 km din cei 2800 pana la Cairns) sunt drumuri cu o banda pe sens care trec prin toate localitatile, unde ai restrictii de viteza de 50 km/h. Pana la avionul din Cairns mai sunt trei zile, patru nopti si 2800 km. Afara de condus, urmatoarele momente le mai tin minte: am oprit la un moment dat intr-o localitate si am facut baie in ocean, mai erau vreo doua masini in zona si au plecat pe rand vorbind inainte cu Coco, care era pe mal. Cand am venit pe plaja, Coco mi-a zis ca inainte de a pleca, fiecare i-a spus ca acolo sunt crocodili si nu se face baie. (Probabil plecasera sa nu fie partasi la ilegalitatea mea). N-au fost crocodili, erau numai papagali. Juma' de noapte am zis sa punem cortul, sa ma intind ca nu mai puteam sta in pozitia de condus. Am gasit un indicator catre un parc national cu camping, am mers niste kilometri pe un drum prin padure, pe unde topaiau tot felul de animale marsupiale, am dat de o amenajare cu locuri numerotate pentru corturi, un grup sanitar si o pancarda cu instructiuni cum sa pui banul intr-un plic tipizat cu nume si adresa si numerul de la masina si sa-l vari intr-o cutie. Desi era pustiu, asa am facut, si nici nu merita banul, ca sa fim cinstiti. Ne-am conformat, am stat vreo 5 ore intins in cort, ca de dormit nici vorba, ca era plin de pasari si animale care de atata protectie si-o luasera in cap. Si imi mai amintesc ca mi-a luat vreo doua ceasuri sa desfac masca si bara din fata de la masina, sa le reconstitui cu tifon si superglue pe spate, sa le montez la loc si s-o finisez cu o sticluta de oja alba. S-a dovedit ca am facut treaba buna, dar asta mult mai tarziu, cand mi-a fost deblocata din cont garantia pentru inchirierea masinii, pentru ca la Cairns la aeroport lasi masina in parcaj si arunci cheia intr-o gaura intr-un panou de la iesire, unde nu e nimeni care sa-ti verifice masina.
In concluzie: Australia e foarte frumoasa, mie mi s-a parut un teritoriu mare cu locuitori in general putini in afara catorva aglomeratii urbane, cu amenajari multe, majoritatea pe sisteme automate cred ca si din cauza faptului ca n-ar avea cine sa le deserveasca, cu reguli multe si degeaba, facute sa se simta oamenii bagati in seama probabil, cu bauturi alcoolice vandute numai la magazine speciale in orasele mari (in cele mici numai la o carciuma per comuna) la preturi foarte mari. Berea e la sticle de 250-330 ml, cea strong fiind de 5 grade jumate, cea light de 2,5 grade, un fel de "sumar de urina" la trei dolari americani bucata. Sa fie la ei!
|
|
